Medierea familiala

1. Medierea, divortul si custodia minorului
 
Medierea in disputele privind custodia minorilor reprezintã o alternativã la procesul in instantã. În tara noastrã, cadrul legal este dat de Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator modificatã si completatã prin Legea 370/2009 si OG nr.13/2010 pentru transpunerea Directivei servicii 2006/123/CE a Parlamentului european si al Consiliului Uniunii Europene privind serviciile in cadrul pietei interne.
 
Divortul reprezintã o crizã majorã in sistemul de familie. Acest proces al separãrii este adeseori asociat cu multipli factori de stres care influenteazã ajustarea postdivort atât a copiilor, cât si a pãrintilor.

Standardele privind disputarea custodiei minorilor au la bazã interesul superior al copilului asa cum este reglementat prin Legea 272/2004. Ariile de evaluare privind interesul superior al copilului sunt: calitatea relaþiei dintre pãrinte si copil, calitatea relatiei dintre pãrintii copilului, abilitãtile fiecãrui pãrinte de a creste si educa copilul, sãnãtatea mentalã a fiecãrui pãrinte, violenta domesticã, stilul parental si metodele disciplinare, modalitãtile de rezolvare a conflictelor, tipul de atasament al copilului, preferintele copilului, nevoile speciale ale copilului si sãnãtatea mentalã a acestuia, veniturile pãrintilor, familia lãrgitã si sistemele de protectie socialã, aspectele culturale, etice si religioase (Visu-Petra, 2006; 2007; Visu-Petra & Borlean, 2008).
 
2. Conflictul in procesele de divort
 
Divortul este un proces care apare cu mult înaintea deciziei de a divorþa si a separãrii fizice a pãrintilor. Adultii care divorteazã si membrii familiilor lor reprezintã o „populatie specialã cu nevoi speciale” (Lebow, 2008), în sensul cã problemele cu care se confruntã familia sunt deosebite. Johnston & Campbell (1988) sugereazã faptul cã aceste probleme sunt determinate de o serie de factori care contribuie la impasul familiei ca de exemplu: schimbarea naturii relatiilor maritale dintre soti, schimbarea structurii si dinamicii familiei, statutul social si economic, accentuarea vulnerabilitãtilor individuale ale pãrintilor si aparitia reactiilor specifice procesului de pierdere a unor legãturi importante de atasament (Brooke & Monin, 2008) în urma separãrii si divortului.

Conflictul dintre pãrinti creste riscul aparitiei efectelor psihice si fizice negative atât la copii, cât si la adulti pe parcursul divorþului si ulterior acestuia (Doolittle & Deutsch, 1999; Johnston, 1994; Johnston & Campbell, 1988). Nivelul ridicat al conflictului dintre pãrinti a fost in mod consistent asociat cu aparitia consecintelor negative pe plan comportamental si emotional atât la membrii familiilor intacte, cât di la cei din familiile divortate (Fincham, Grych & Osborne, 1994; Grych & Fincham,1990; Grych, Fincham, Jouriles & McDonald, 2000; Borlean & Visu-Petra, 2009, 2010).
 
3. Factorii de risc asupra copiilor
 
În studiile efectuate de Amato di colaboratorii sãi (Amato 1993, 1994, 2001) s-a arãtat faptul cã nivelul ridicat al conflictului dintre pãrinti reprezintã cel mai puternic predictor în ajustarea negativã a copiilor postdivort. Impactul negativ pe care îl are conflictul prelungit dintre pãrinti asupra copiilor a fost evident in studiile efectuate cu copii ai cãror pãrinti au divortat. Copiii cuprinti in acest studiu au evaluat conflictul parental ca fiind cel mai stresant aspect al divortului (Wolchik, Reuhlman, Braver, Sandler, 1989).

În baza studiilor privind impactul psihologic al divortului asupra ajustãrii copilului, o metaanalizã efectuatã de Amato (2001) identificã 5 categorii relevante privind functionarea copilului: reusita academicã, comportament, ajustare emoþionalã si psihologicã, conceptul de sine si relatiile sociale ale copilului.

MODELUL UNUI ACORD DE MEDIERE IN CUSTODIA COMUNA LEGALA

Prin mediere, pãrintii pot controla viitorul lor si al copiilor lor, se redefinesc relatiile de familie într-o noua structurã iar la nivel psihologic, medierea reprezintã o modalitate de ajustare a pãrintilor in privinta acceptãrii separãrii.
In acest sens, in cadrul procesului de mediere, cooperarea parentalã, bazatã pe vointa lor comunã de a planifica activitãtile copilului si de a stabili un plan parental comun, constituie elementul fundamental cu care pãrintii vor recadra relatiile lor de familie intr-o nouã structurã, stabilã, predictibilã si functionalã.
Efectele pozitive ale medierii, pe termen lung asupra calitãtii relatiilor dintre membrii familie pot fi evidentiate prin urmãtorul exemplu:

  • relatiile pãrinþilor înaintea intrãrii in mediere erau deteriorate, nu comunicau in legãturã cu problemele importante privind cresterea copiilor, se aflau in perioada de divort cu dosar pe rolul instantei de judecatã, copilul mai mare in vârsta de 8 ani refuza in mod constant orice contact cu mama sa, refuzul sãu având legãturã cu îngrijirea de bazã, asistarea la lectii, timp liber. Stilurile parentale erau diferite: unul autoritar al mamei si permisiv al tatãlui; regulile de educatie si disciplinã erau inconsistente; performantele copilului la scoalã erau scãzute, tendintele comportamentale erau de izolare si de refuzul interacþiunii cu ceilalti copii de vârsta sa; problemele emotionale cu care se confrunta copilul erau furie, vinovãtie, autoblamare; abilitãtile de comunicare erau reduse; al doilea copil in vârsta de 3 ani si jumãtate manifesta tendinte de atasament anxios fatã de mama sa, comportamente de încãpãtânare, tulburãri in alimentatie.

Având in vedere criteriile specifice de evaluare a interesului superior al copilului, precum si factorii protectivi care contribuie la ajustarea copiilor postdivort, s-a procedat la urmãrirea celor mai importante domenii în cadrul procedurii de mediere. Aceste domenii au fost:

  • Identificarea stresorilor sistemului de familie (divortul, paternurile disfunctionale de comunicare în cuplu si familia nuclearã, lipsa unor reguli consistente si clare, triangularea fetiþei în conflictul pãrintilor, graniþele difuze intre familia nuclearã si cea extinsã).
  • La nivel individual, strategii diferite de reactie la stres (stilul mamei era definit prin agresivitate, nevoia de control, dominantã iar stilul tatãlui prin evitarea confruntãrii directe).
  • Identificarea conflictului de roluri, intimitatea si balanþa puterii in cuplu cu scopul de a reducerea intensitatea conflictului dintre cei doi soti
  • Identificarea mesajelor copilului care se aflã in spatele acestui comportament opozitional. Distinctia intre prezenta sindromului de alienare si comportament opozitional.
  • Identificare prezentei / absentei unor patologii la nivelul personalitãtii fiecãrui pãrinte
  • Identificarea factorilor care mentþin problema si care sunt resursele fiecãrui membru si ale sistemului
  • Ajutarea pãrintilor de a da o noua structurã relatiilor de familiei.
  • Înlãturarea copilului din triangulare prin învãtarea de cãtre pãrinti a unor noi abilitãti de a comunica si interactiona.
  • Psihoeducatia are rolul sã ajute pãrintii sã înteleagã situaþâtia si sã-i motiveze în rezolvarea problemei, fãcând diferenta intre rolul de pãrinte si cel de sot.

Primul obiectiv este reducerea intensitãtii conflictului, un rol facilitator avand întâlnirile separate cu fiecare dintre pãrinti.

Al doilea obiectiv important constã în stabilirea unor noi reguli de comunicare în care copilul nu mai este folosit pe post de mesager.

Alti pasi specifici privind tehnicile folosite in procesul de mediere care trebuie avuti în vedere,  sunt urmãtorii:

  • Identificarea si verbalizarea intereselor pe care le au in vederea obtinerii custodiei
  • Clarificarea emotiilor pe care le resimt ca adulti in procesul de separare, reducerea anxietãtii mamei, implicarea tatãlui.
  • Ordinea de discutie privind subiectele disputei a stabilit cu prioritate cele mai elementare reguli de comunicare intre cei doi pãrinti – sã ia decizii simple la început (e.g. „cum comunicãm”) care sã aibã ºanse mari de reusitã, fapt care-i motiveazã sã continue negocierea pentru deciziile complexe cum sunt: stabilirea custodiei, programul de vizitare).
  • Întâlnirile cu familia extinsã sunt importante pentru cã au avut o contributie la intensitatea si nivelul conflictului.


Identificarea resurselor sistemului care pot ajuta la reconstruirea relatiilor de familie intr-o altã formã precum si la clarificarea rolurilor.

Cel mai adesea procesul de mediere are consecinte pozitive în urmãtoarele directii:

  • Se stabilesc si respectarea unor reguli clare de comunicare între cei doi pãrinti;
  • Se reconstruiesc legãturilor dintre pãrinti – copii;
  • Se reduc tensiunile dintre pãrinti. Fiecare a împãrtãsit interesele si dorinþele lor privind timpul petrecut împreunã cu copii;
  • Se stabileste un plan, denumit „Cum comunicãm ?” (e.g. Mama renuntã la doicã deoarece a inteles de ce este important pentru sotul ei sã-l ridice si pe copilul cel mic de la grãdinita – doreste sã arate cã si el este in stare sã aibã grijã de copii, sã fie implicat in viata lor).
  • Fiecare pãrinte se angajeazã sã-si respecte sarcinile pe care si le-a asumat.
  • Ambii sunt de acord cã ar fi cel mai bine si in interesul tuturor ca mama sã se mute in apartamentul sãu.
  • Ambii sunt de acord cã minorii trebuie sã stea împreunã si ca au nevoie de stabilitate si cã nu pot fi mutati sãptãmânal.
  • Se stabileste un program privind sarcinile fiecãrui pãrinte pe cate 7 zile iar
  • Se identificat pozitiile si interesele lor in obtinerea custodiei copiilor si planul parental aferent acesteia. Pe baza acestora, se identificat optiunile care, s-au discutat pe rând, in modalitatea aleasã de cãtre cei doi pãrinti.
  • La începutul fiecãrei întâlniri se solicitã feedback din partea pãrintilor privind calitatea relatiilor dintre ei precum si a fiecãruia dintre ei cu copiii.

Cele mai importante progrese se înregistreazã în urmãtoarele domenii:

  • Copiii îsi îmbunãtãtesc abilitãtile de autonomie personalã; intensitatea anxietãtii de separare se reduce; relatiile cu fiecare pãrinte se amelioreazã; (e.g. copilul acceptã sã fie ridicat de la scoalã de cãtre mama sa, sã fie îngrijit, hrãnit si îmbrãcat si sã petreacã timp separat cu aceasta);
  • Copiii manifestã mai mult interes în privinta performantelor academice, notele la scoalã sunt mai mari, se concentreazã mai usor atât la temele de acasã cât si la activitãtile de la scoalã; pe plan social, relationeazã mai mult cu colegii, sunt mai activi în grupul scolar;
  • Fiecare dintre pãrinti are un timp personal petrecut cu fiecare copil;
  • Copiii se întâlnesc zilnic;
  • Regulile in familie sunt foarte clare si sunt respectate de toti membrii familiei;
  • Pãrintii si-au însusit noi abilitãti de a lua decizii comune in aspectele importante privind cresterea copiilor;
  • Copiii nu mai sunt folositi ca intermediari in comunicarea dintre ei, fapt care le conferã o sigurantã si stabilitate;

Structura potentialã a unui acord de mediere trebuie sã continã urmãtoarele domenii:

1. Încredintarea minorilor

2. Program vizitare

2.1. In timpul sãptãmânii

2.1.2. In week-end

2.1.3. Noptile

3. Îngrijiri medicale (e.g. cine este medicul pediatru curant al copiilor, ce se întâmpla in cazul in care copiii suferã de boli cronice)

4. Comentarii, remarci negative(e.g ambii se ambtin de la subminarea autoritatii parentale)

5. Consistenta regulilor in educarea copiilor (regulile sã fie aceleasi in ambele case, privind cresterea si educarea copiilor in domeniile importante din viata lor)

6. Vacantele

6.1.Concedii: Petrecerea concediilor cu ambii copii împreunã

6.2.Programul copiilor în perioada vacantelor când ambii pãrinti lucreazã

6.3. Celebrarea unor evenimente importante

7. Educatia copiilor

8. Luarea deciziilor

8.1. Problemele importante în legãturã cu copiii asupra cãrora decid împreunã sunt:

8.1.1. Activitãtile si performantele scolare

8.1.2. Activitãti extrascolare (excursii, tabere, cursuri, competitii)

8.1.3. Starea lor de sãnãtate

8.1.4. Grupul de prieteni

8.2. Deciziile in legãturã cu problemele curente vor fi luate separat :

8.2.1.Rutina zilnicã

8.2.2.Efectuarea temelor

8.2.3.Alimentatie

8.2.4.Cumpãrãturi (îmbrãcãminte, încãltãminte, rechizite, etc)

8.2.5. Plimbãri si activitãti cu copiii in timpul liber

8.2.6. Vizite la prieteni, cunostinþe, rude

9. Rezolvarea disputelor atunci când pãrintii trebuie sã ia decizii împreunã

10. Suportarea cheltuielilor privind pensia alimentarã (obligatia de întretinere)

11. Paternurile de comunicare si schimbul de informatii

12. Îngrijirea copiilor în lipsa pãrintilor

13. Ocazii si evenimente speciale

14. Activitãti extrascolare

15. Transportarea copiilor între cele douã case

16. Mentinerea contactului când copiii sunt cu celãlalt pãrinte

17. Mentinerea legãturilor cu membrii familiei extinse

18. Aspecte privind eventuale probleme de comportament sau psihiatrice

19. Religie

20. Abordarea copilului ca individ cu personalitate unicã

21. Separarea problemelor de cuplu fatã de cele de pãrinti

22. Cum facem schimbãri de rutinã

23. Modalitate in care se fac schimbãri importante

24. Raportarea eventualelor cazuri de violentã

25. Încurajarea relatiei pãrinte-copil

26. Modalitatea in care informãm copiii în legãturã cu acordul nostru

Contact

Gabriel Dragusin

Calea Mosilor, nr 100, Bucuresti
Telefon: 0729980066
This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

consiliul-de-mediere